Terapia destinului - Vasile Andru

Terapia destinului - Vasile Andru

Preț obișnuit
36,00 lei
Preț la ofertă
36,00 lei
Preț obișnuit
Stoc epuizat
Preț unitar
pe 
Transportul este calculat la finalizarea comenzii.

In volumul anterior si ingemanat cu acesta, Viata si semn, avansam o promisiune si un avertisment: nimeni nu moare de moarte buna, ci de cumul de erori. Omul este facut pentru realizare si longevitate. El este „programat" natural pentru o viata de peste 100 de ani; capacitatea celulelor de a se multiplica s-ar epuiza spre 120 de ani! Dar omul rateaza aceste premise cantitative si calitative ale fiintei. El traieste putin, adica sub programul sau natural; el nu stie sa-si dezvaluie calitatile de exceptie. Insumarea erorilor mici si mari, de fiecare zi, scurteaza viata si o intuneca. Pentru multi, viata este un cumul de erori. Erori nestiute, abateri imperceptibile de la legea naturala sau de la legea revelata, contrarieri ale dreptei naturi. Erori in aparenta banale, cum ar fi eroarea de a fi mahnit, care este o agresiune impotriva ta insuti si care iti injumatateste puterile. Sau conflictele cu sine, cu seamanul, cu spatiul, cu sacrul – si toate ne strica viata. Prin cumul, erorile fac o cifra mare si omul moare inainte de vreme sau decade inainte de a muri. Dar exista si inversul acestei situatii.

Exista si cumul de soarta buna. Omul este in stare sa adune nu doar greseli, ci si noroc (termen folcloric, partial sinonim cu „har"). Oare ar putea fi controlat procesul acumularii de soarta buna? intrebam in Viata si semn. In cartea de fata adaugam noi raspunsuri si sugestii la indreptarea vietii. Cum sa dizolvi negativitatea din soarta, acumulata in nelimitarea existentei tale. Cum sa restaurezi firea ta genuina. Spunem: Norocul are forma mintii. Dar mintea ce forma are? Ea are forma chipurilor pe care le evocam. Operatiunea cu chipuri ne mentine in mecanica gandirii. Numele divine, concentrarea, isihia – sunt forme bune, prin ele se face trecerea de la grosier la subtil, de la eroare la sansa. Recunostinta este o forma care te inrudeste cu zeii. Daca dai mintii forme bune, ritmic si staruitor, atragi circumstante favorabile tie. Pe aceasta se sprijina stiinta bunei sorti.

Vasile Andru

Sursa: Editura