DHAMMAPADA, (câteva) comentarii, vol.1 -  Indra

DHAMMAPADA, (câteva) comentarii, vol.1 - Indra

Preț obișnuit
46,00 lei
Preț la ofertă
46,00 lei
Preț obișnuit
Stoc epuizat
Preț unitar
pe 
Transportul este calculat la finalizarea comenzii.

Cuprins

 

Introducere. Dhammapada, o Cale către viață… / 7

„Perechile” [yamakavaggo]… / 13

„Noi suntem ceea ce gândim”… / 39

„Prin gândurile noastre creăm lumea”… / 51

„Trezia” [appamadavaggo]… / 79

„Mintea” [cittavaggo]… / 105

„Cum ar putea o minte tulburată”… / 133

„Florile” [pupphavaggo]… / 153

„Prostul” [balavaggo]… / 173

„Răul” [papavaggo]… / 209

„Renunță la căile vechi”… / 221

„Înțeleptul” [panditavaggo]… / 231

„Urmează-l pe cel treaz”… / 253

„Nu dori nimic”… / 273

„A te desfăta în Adevăr”… / 291

„Arhatul” [arahantavaggo]… / 295

„El este claritatea”… / 303

„Miile” [sahassavaggo]… / 309

„Pedeapsa” [dandavaggo]… / 331

„Crede, meditează, vezi”… / 345

„Bătrânețea” [jaravaggo]… / 351

„Umbra unei umbre”… / 369

„Liber de viață și de moarte”… / 383

„A trăi prin goliciune”… / 405

          Buddha Sakyamuni le vorbește discipolilor săi – despre viață: despre viața știută…, dar și despre o altfel de viață, izvorâtă din “virtute” și “puritate”. Despre a fi treaz. Despre “o lumină a Înțelepciunii care va străluci veșnic pur”. Despre “o cale a întunericului și o Cale a luminii”. Despre o cale a oamenilor, plină de dorințe și suferință, dar și despre o Cale înspre a-ți depăși condiția de om. Despre karmă, dar și despre făuritorii karmei. Despre a fi un Stăpân, “treaz, puternic și umil”. Despre Înțelepții care “se hrănesc cu cunoaștere”. Despre Arhații care “se înalță în cerul infinit și urmează un curs invizibil”. Despre “un vid al inimii”. Despre Libertate și despre o “liniște a libertății”. Despre moarte, dar și despre Nemurire. Despre o Cale – care te va conduce la acea Libertate și Nemurire. Despre “o Cale care te va conduce la finalul Căii”…

 

          Dhammapada  înseamnă “cale”. O cale a oamenilor, aceștia vor fi primii pași, pentru că acesta este punctul de pornire. Dar o cale care îi va conduce spre o altfel de viață, spre acel “nivel omenesc frumos”, cum l-am numit noi. Iar aceasta este principala preocupare a Dhammapadei, ca sutră: a schimba nivelul de conștiință al omenirii, a schimba interiorul ființelor; iar asta va schimba întreaga lor manifestare, întreaga lor exprimare, întreaga lor viață. Sunt primii pași pe o Cale spirituală: dar absolut obligatorii și de ne-înlocuit.

          A propune și a susține o Cale a unei altfel de omeniri, acesta a fost dezideratul tuturor marilor Maeștrii. Deziderat de mare actualitate, acum la 2500 de ani distanță de acele discursuri extraordinare de la Sarnath…

          O Cale a evoluției – care va transcende, însă, la un moment dat, acel nivel omenesc frumos: Dhammapada  va deveni, de acum, o Cale înspre Adevărul ultim…

 

… Să vedem de ce spune Buddha Sakyamuni că “noi suntem ceea ce gândim”… Să explicăm asta: noi suntem ca un burete, sau ca o structură receptivă, ca o structură în care se poate imprima aproape orice… Iar în momentul în care apar gândurile sau emoțiile, deci dacă emiți un gând-emoție, acela se va imprima, în primul rând, în buretele tău, va imprima matrița asta care ești tu, vibrațional vorbind, cu acea calitate a sa. Cu fiecare gând emis și imprimat, va rămâne o urmă în acel “material”; cu fiecare nouă imprimare – matrița se schimbă, se restructurează, iar calitatea respectivă a acelui gând-emoție va rămâne impregnată și va continua să funcționeze, influențând mai departe ansamblul energetic pe care îl numim “eu”. Prima propoziție a Dhammapadei este “noi suntem ceea ce gândim”…, de aici începe totul: de la faptul că, cu fiecare gând emis, cu fiecare nouă stare sau emoție, eu îmi restructurez compoziția energetică proprie.

 

Dincolo…, asta înseamnă dincolo… La început voi trece dincolo de răutăți, dincolo de violență, dincolo de furie și ură… Dar marele Dincolo – va fi de a ieși complet din minte-ego, în Esența ta. Dincolo de minte, corp, atașamente, dorințe, emoții, identificări… Pentru că toate acestea, minte, corp, atașamente, dorințe, emoții, identificări – aparțin spațiului mental-egotic.

 

…..

Pentru că tot Universul este una, acele bariere, așa cum le cred eu acum – nu există, de fapt… Am, aparent, niște limite: dar tot ceea ce gândesc-simt eu, undeva se va răspândi: fie se va duce în tot Universul, fie se va cantona în celulele din corp…

– Mereu va exista o consecință! Este legea karmei, a cauzei și a efectului. Absolut orice gând, gest, cuvânt, va avea o consecință undeva în Univers: de unde urgenta nevoie, majoră, de responsabilizare! Este ceea ce ne va spune Dhammapada mai departe, a deveni “stăpânul, atent la ceea ce gândește, atent la ceea ce spune, atent la modul în care se comportă”. Și dacă înțelegeți imaginea asta de Univers în interacțiune, poate că vă veți evalua altfel gândurile, vorbele, faptele: și vă veți struni, ca să folosim cuvintele Dhammapadei.

De unde o altă urgență, aceea de a fi mereu treaz și responsabil, “stăpânul” care este prezent, treaz, atent la ceea ce gândește, la ceea ce spune, la modul în care se comportă, pentru că toate acestea – undeva se vor descărca, undeva se vor răspândi în Univers.

De unde nevoia și urgența schimbării acelui interior propriu, pentru că acel interior se va manifesta cumva, indiferent că o va face vizibil sau nu! Despre asta este vorba în Dhammapada, despre interiorul tău și despre acel nivel omenesc frumos!

….

– Cât despre a schimba omenirea, primul pas ar fi exact acesta, să te schimbi tu, pentru că imediat consecința va fi că tot ceea ce emiți tu va avea o altă calitate și vei contribui mult mai mult prin asta… Chiar dacă pare ceva minuscul, dacă tu vei începe să “emiți” lucruri bune în Univers, poți să ajuți Universul și omenirea în felul acesta…, chiar dacă va fi la distanță și fără efecte imediate spectaculoase. Dar acest “emițător de lucruri bune” contează foarte mult: pentru că și vorbele tale vor avea această altă calitate, la fel – acțiunile tale, gesturi prin care vei putea îmbunătăți ceva foarte concret în jur. Vom reveni la asta, Dhammapada va spune, mai încolo, foarte tranșant, vezi-ți tu de tine, de practica ta, tu ești urgența schimbării! Pentru că dacă tu te schimbi, poți deveni “o lumină pentru tine și pentru ceilalți”, va spune Buddha Sakyamuni… Și nu neapărat în sensul de a-i călăuzi pe ceilalți, ci de a deveni și a creea o oază de viață frumoasă… Dhammapada vorbește despre “strălucirea interioară a înțeleptului”, ori acea strălucire interioară este o metaforă pentru această altă calitate interioară, pentru un emițător de lucruri bune… Și atunci, în jurul tău se va răspândi bunătate, armonie, frumusețe, bucurie…, va fi un fragment de lume cu o altă calitate, un fragment de lume creeat de tine. Și, deja, prin asta, ai schimbat lumea: ai schimbat lumea energetică, ai schimbat lumea vibrațională,chiar și numai prin prezența ta…, uneori nici nu trebuie să faci nimic altceva, poți să nu comunici nimic cu nimeni…, dar numai prin prezența ta – devii un răspânditor de lucruri bune. Iar asta este minunat! Nu contează feedback-ul primit de la ceilalți, dacă au înțeles ceva sau n-au înțeles, dacă le place sau nu de tine, nu trebuie să intri în nici un conflict cu ei: dar ceva se întâmplă…, va fi ca și când îl iei pe omul murdar și îl scalzi într-o apă un pic mai curată, îl cureți puțin, doar prin câmpul din jurul tău, prin oaza energetică creeată de tine… Fără să faci tu nici un efort. Iar asta contează, pentru întreaga omenire, pentru întregul Univers. În plus- vei arăta că se poate să fii altfel!

Dar, atenție, a face asta ne-manipulator! Nu vreau eu să îi schimb pe ei, eu, personajul cel bun – contra lor, cei răi și murdari! Aceasta este marea deosebire, eu nu vreau să schimb pe nimeni, nu vreau să mă schimb decât pe mine, eu sunt urgența! Acesta este primul pas, mare și plin de responsabilizare! Eu sunt cheia a tot, spunea algoritmul nostru… Eu sunt cheia vieții mele, în sensul de calitate a acesteia, dar și în sensul foarte concret, pragmatic. Dar nu în sensul egotic, nu în sens de împlinire a dorințelor, de noi ambiții, de noi “realizări” după programele minții mele nevrotice! Ci doar ca să devin un bun emițător. Punct. Și din acest moment, cei care vor sta lângă mine, în familie, în tramvai, la serviciu, vor beneficia și ei de de câmpul meu armonios, se vor curăța, poate se vor schimba și ei, poate se vor îmbunătăți, pur și simplu stând în câmpul meu cel frumos. Iar în acest mod îi ajut, deja, pe alții. Fără dorință, fără luptă, fără încrâncenare, fără să fac nici un efort, fără să fiu egotic: îi ajut doar prin prezența mea de răspânditor de lucruri bune. Pentru că – “cu gândurile noastre creăm lumea”, prin noile mele emisii de gânduri-vorbe-acțiuni voi crea o altă lume.

Și dacă voi toți, cei care sunteți aici, v-ați schimba emisiile, atunci fiecare, plecând în zona voastră de viață, ați putea deveni niște mici luminițe, niște mici nuclee de răspândit lucruri bune, veți deveni niște mici sori, niște mici emițători.

….

“El observă, el este limpede”, iată cheia, “el observă, el este limpede” și cu asta Budha Sakyamuni a spus tot, asta este metoda, asta este starea interioară, să observi, să fii limpede, să fii ne-formatat, să fii ne-condiționat, să n-ai acele filtre, să n-ai acea pâclă mentală… Doar să observi, ce spuneam înainte, în primul capitol, o minte care reflectă, asta înseamnă să observi, doar să observi – cu acea limpezime, cu acea claritate de oglindă…

“El observă, el este limpede. Cât de fericit este, pentru că el vede că atenția este viață”… Spunea prima propoziție că “atenția este calea către viață”, iată că acum “atenția este viața…”. Ce înseamnă asta, “atenția este viață”?!

– Trăiești doar când ești prezent

– Trăiești doar când ești atent, trăiești doar când ești prezent, în rest “prostul doarme ca și cum ar fi mort”, deci în rest dormi și ești mort. Atenția este calea spre a trăi, dar este și viața, trăirea în sine…, pentru că viața este făcută doar din bucățelele în care ești prezent, lucid, treaz…

– Și atunci ne putem face un procent de viață trăită… și, la un moment dat exact asta este senzația, de ne-trăire, de amorțire, de adormire

– Și vine vreun înțelept care strigă, “măi, treziți-vă, treziți-vă, e grav, voi dormiți”… “Hai măi, lasă-mă, ești nebun, știu eu chestiile astea, mai lasă-mă, știu eu despre ce e vorba”…, răspund oamenii în somnul lor. Și tu strigi mai departe, “măi, treziți-vă, nu-i așa, tu dormi și visezi că trăiești”… Și exact așa este, visezi că trăiești, dar tu nu trăiești de-adevăratelea, doar visezi că trăiești, între tine și viață se interpune acea pâclă de minte-ego, tu nu ajungi la propria ta viață, nu o simți…, între tine și viață mereu se interpune ceva, ca un filtru, ca o pâclă, o ceață de confuzie și murdărie, ceva este acolo tot timpul… Și tu trăiești, astfel, în iluzia propriei vieți.

– Și ești foarte fericit că ai meseria cutare, că faci, că dregi, mai faci o psihoterapie, îți mai clarifici un pic tu pe acolo niște lucruri…, dar toate astea se întîmplă în visul tău…, îți mai faci un pic de ordine, dar tot nu ajungi în viața ta.

 

– “Cu mare perseverență el meditează, căutând libertate și fericire. Așa că fii treaz, reflectează și observă. Lucrează cu atenție și grijă. Trăiește în acest mod și lumina va crește în tine”.

 Cu mare perseverență el meditează”…: meditația este Calea, meditația cu multiplele ei aspecte, enunțurile sunt simple, clare, fără echivoc! Aceasta este Calea. Dar urmeaz-o cu mare perseverență”…, nu se întâmplă miracole după două exerciții, nu se întâmplă miracole după două zile, se întâmplă doar după o mare perseverență… Deci singura metodă de a ajunge la starea de claritate din background este meditația, cu multiplele ei valențe. Aceasta este Calea!

Starea de a fi prezent și vigilent, dar și detensionat, în același timp… și poți să fii în starea asta întreaga ta viață, din această stare poți să acționezi, ori de câte ori este nevoie. Iar asta se obține prin practică, se obține prin exercițiu, printr-o “mare perseverență”…

 Așa că fii treaz, reflectează și observă. Lucrează cu atenție și grijă. Trăiește în acest mod și lumina va crește în tine”. Iată sfatul foarte concret, răspunsul la acea veșnică întrebare, “dar cum să fac?!”: fii treaz, reflectează și observă… Fii prezent, fii treaz, reflectează, adu în tine ființele, evenimentele, dar fără toate filtrele, fără toate judecățile…, observă, deci fii acolo, uită-te, înțelege ce se întâmplă, dar cu o altfel de înțelegere.

Trăiește în acest mod și lumina va crește în tine”: lumina înțelegerii, lumina conștientizării, lumina conștiinței și a conștienței… Conștiința are o frecvență aparte, rafinată, clară, precum cea a luminii…, nu poți să spui “frecvența conștiinței va crește în tine”, sună extrem de abstract… Și atunci o metaforă este mai potrivită, lumina va crește în tine”… Apoi va fi îndemnul fii o lumină pentru tine, fii o lumină pentru tine însuți”, sunt cuvinte celebre, lasă acea conștiință să te ghideze, lasă acea conștiință să crească în tine și să-ți schimbe viața, să-ți schimbe calitatea, să-ți lumineze, exact ca un far…, să-ți lumineze viața.

….

Dhammapada îți oferă cheile schimbării, ale evoluției, ale transcenderii; dar tu va trebui să le folosești…, tu singur, în acel efort corect personal. Altfel “oricât de multe cuvinte sfinte citești și oricât de multe rostești, ce bine îți vor aduce ele, dacă nu le pui în practică? Vei fi precum un cioban care numără oile altuia, fără să împărtășească niciodată calea aceluia…”. Fără practică – doar vei citi cuvinte, crezând că le înțelegi. Dar ele nu vor fi alte tale: vor fi doar ale celor care au trecut pe acolo, care au înțeles, care au practicat…

Revenind acum, Dhammapada spune răspicat, fără nici o posibilitate de negociere: “o minte netulburată nu mai caută să vadă ce este bine și ce este rău!”. Abia atunci ai să te apropi de Mintea Universală și de deciziile Universului, când ai să treci dincolo de binele și răul minții tale, când încetezi să mai tot dorești să iasă lucrurile cum vrei tu. Când ai să ieși din această proiecție, cum că Universul vrea numai binele și fericire ta, în termenii tăi.

….

“Și continuă să mergi”, este fraza celebră, îndemnul care a condus, timp de două mii de ani, mii de practicanți… Continuă-ți practica, continuă să mergi dincolo de toate aceste umbre, continuă să mergi dincolo de corp, continuă să mergi dincolo de minte, continuă să mergi dincolo de “tine”, continuă să străbați straturile acelea care te compun, până când ai să ajungi la floarea cea frumoasă, la Esența ta… Și atunci ai cucerit însăși lumea morții. Continuă să mergi…, continuă să mergi spre o altă lume, unde nu mai există moartea pe care crezi tu că o știi… (…)

Tu continuă să mergi, pentru că ai mult de mers…, tu continuă să mergi. Foarte frumos îndemnul, simplu și clar: tu continuă să mergi, cu liniște, cu smerenie, cu deschidere, pentru că se întâmplă…, dar lasă îngâmfarea, lasă răutățile, lasă atașamentele și dorințele…, lasă acest balast urât omenesc și tu continuă să mergi…,  nu te lupta cu ele, nu le reprima…, lasă-le, ele se vor desprinde de pe tine. Aceasta este blândețea Căii de mijloc, nu mă lupt, nu le neg, încerc să înțeleg, încerc să fiu treaz, practic, continui să practic…, iar balastul acela se detașează, se desprinde, se eliberează singur.

….

“O cale conduce către bunăstare și faimă, cealaltă conduce la finalul Căii. Nu căuta recunoaștere, ci urmează-i pe cei treziți și eliberează-te”. Iată, cele două căi… Una omenească, “o cale conduce către bunăstare și faimă”, valorile ego-urilor…, asta-i calea omenească; iar o “alta, care conduce către finalul Căii”…  Acum depinde de tine pe care o alegi. Buddha te sfătuiește foarte concret, “nu căuta recunoaștere”, încearcă să nu urmezi calea de bunăstare și faimă, calea prostului… “Ci urmează-i pe cei treziți și eliberează-te!”. Urmează calea înțeleptului și eliberează-te, eliberează-te de somn, de ne-vedere, de confuzie…, eliberează-te de atașamente, eliberează-te emoțiile de toate felurile, eliberează-te de identificare, asta înseamnă “eliberează-te”… , ca să revenim la cuvântul a te elibera.

Și asta este foarte important de reținut, există două căi, clare, distincte: depinde pe care o vei alege tu. Am vorbit și noi, altădată, despre cele două drumuri…* La început lucrurile se întrețes, pentru că nu ai forța și priceperea de a urma în mod hotărât, Calea… Te scufunzi din nou în lumea obișnuită, te lași prins de ceilalți, de calea omenească…, practici, revii pe Cale, apoi o pierzi din nou. Iar asta poate dura vieți întregi.

Dar mai există soluția de a-i urma pe cei treji și de a te elibera, a te elibera inclusiv de atașamentele din lumea “omenească”, a te elibera de dorințele de “bunăstare și faimă”, de nevoia obsesivă de valorizare, de a fi recunoscut, mereu, ca un “tu” important, special, deosebit, util, valoros. Iar acestea sunt două căi având frecvențe complet diferite…, co-existând în același spațiu, în același moment, în același om, în același loc, tot timpul. Sunt două posibilități, două valențe, două calități diferite, două posibilități diferite de a gândi, de a trăi, de a acționa. Depinde pe care frecvență funcționezi tu, pe cea a “maselor”, sau pe cea spirituală. Depinde pe care frecvență o poți tu accesa, înțelege, trăi, alege.

– Fiindcă ai, teoretic, acces la ambele…

….

         “Însă când ai controlat dorința, suferințele te părăsesc îndată, așa cum roua se desprinde de pe petalele florii de lotus. Acesta este un sfat bun pentru oricine: așa cum dezgropi iarba birana în căutarea rădăcinii ei (aromate), la fel să-ți dezgropi și rădăcina dorințelelor, pentru ca moartea (Mara) să nu te spulbere iar și iar, așa cum firavele trestii sunt distruse de năvala râului. Dacă rădăcinile îi sunt ferme, un copac doborât la pământ se poate ridica din nou. Dacă dorințele nu-ți sunt dezrădăcinate, precum buruienile va crește în tine suferința iar și iar. O, căutătorule! Renunță la dorințe, descătușează-te din lanțuri! Sfărșitul dorinței este sfârșitul suferinței”. Înțelege mecanismele minții și ego-ului și dezrădăcinează aceste veșnice dorințe, care te mențin în samsara… Ele sunt cauza reîncarnărilor tale!

– Soluția este saltul cuantic și nu plimbatul dintr-o dorință într-alta!

– Soluția este de a ieși complet din poveste, din samsara, lumea minții și a ego-ului. Iar asta înseamnă Eliberarea, asta înseamnă libertate… Asta înseamnă a “Trăi în serenitate și fericire”. Aceasta este “fericirea”, “desfătarea”  Înțeleptului

Dar până atunci, Continuă să mergi nepătat, neatins. Nu cere familii, averi, sau putere, nici pentru tine și nici pentru altcineva”. Nu mai cere nimic…

 Puțini trec râul, majoritatea rămân pe acest mal, iar aceștia aleargă pe mal încoace și încolo. Dar înțeleptul, urmând calea, trece dincolo, departe de atingerea morții”… Este aceeași explicație a “benzilor de frecvență”, sau a unei lumi “omenești” și a uneia “ne-omenești”, cum le numeam noi. Dhammapada oferă o metaforă a unor maluri de râu.

– Și poți să rămâi pe malul omenesc și să țopăi de colo acolo, între dorințe, suferințe, acumulări, explicații, psihoterapeuți…, sau poți să treci pe malul celălalt, complet și definitiv…

– În plus, vei fi Departe de atingerea morții”. Ce înseamnă asta?! Faptul că ai să ieși și din frica de moarte și din atașamente… Deja ieși progresiv din povestea durere-dorință-fericire, iar povestea durere-dorință-fericire are foarte mare legătură cu viața-moartea… “Banda omenească de funcționare” presupune toată această “alergătură pe acest mal”, înseamnă exact dorința de a trăi veșnic, speranța că moartea nu există, speranța că, dacă aduni bani, bunuri, soți, familii, acestea mă vor proteja de moarte și nu voi mai muri.

– Și la baza ăstora stă atașamentul de viața în corpul fizic.

          – Din nou, a fi treaz – înseamnă a vedea toate astea… “Cel care caută să fie treaz – își consumă bucuros dorințele. Din pasiune și dorință (…) – apar suferința și frica. Eliberează-te de atașament”, va spune Dhammapada.

          Da, toate acestea sunt susținute și întreținute prin atașamente, toate decurg, se înlănțuie, dorință-atașamente-identificare-frică-de-a-nu-pierde, indiferent din ce punct am privi țesătura samsarică. Polii cei mari ai înțelegerii mele limitate sunt viață-moarte; și, atunci, am să îmi închipui că viața=fericire=ceva “bun”, cumva structurez foarte simplist, toată dinamica asta duală, astfel încât moartea=nefericire=ceva “rău”. Iar asta se întâmplă din cauza atașamentului și a identificării cu corpul, apoi din dorința de a perpetua această stare “bună” la nesfârșit.

– Adică dorința de a controla tu viața și moartea. Una dintre dorințele supreme ale ego-ului!

          – Și atunci fie rămâi pe malul omenesc între atașamente, frici, frică de moarte, dorințe, suferință, fie treci pe malul celălalt, “dincolo, departe de atingerea morții”, ieșind din frica de moarte, dar și din dualitatea viață-moarte.

          În ultimele sale capitole, Dhammapada, vorbind despre Buddha, ne va spune că “Cel stăpân își leapădă credințele. El vede dincolo de început și de sfârșit. El taie toate legăturile. Renunță la orice dorință. Rezistă tuturor tentațiilor. Și se ridică”. Sunt mai multe “Dincolo”-uri…

Un prim “dincolo” este acela de a depăși nivelul de dorință-suferință-ego; apoi de a depăși frica de moarte…; apoi de a depăși identificările, eu-corpul, eu-mintea…, eu-eu-l… Însă Dincolo de dincolo – va înseamnă acea Vacuitate, acolo unde nu mai există nici început și nici sfârșit… Iar toate aceste transcenderi mai subtile – se vor petrece “pe malul celălalt”.   

El părăsește calea întunericului pentru calea luminii, el își părăsește casa, căutând fericirea pe drumul cel greu”. Cele două maluri au devenit calea întunericului și calea luminii, sau calea omenească mental-egotică și calea ne-omenească. Buddha Sakyamuni se străduiește să se facă înțeles, caută metafore, oamenii sunt diferiți, cine știe, poate că vreuna dintre aceste metafore va ajunge la ei.

M-aș bucura să înțelegeți cuvintele lui Buddha Sakyamuni…, să înțelegeți măcar aceste concepte de bază, dorință și durere, ele sunt niște caracteristici, niște amprente mari energetice ale lumii omenești…, dacă e să caracterizăm, prin ceva, această lume, o putem caracteriza foarte bine prin cele două. Dacă e să-i întrebi pe oameni, în adâncul lor ei sunt nefericiți și plini de dorințe. Dorința și durerea, sunt, de fapt, două caracteristici ale frecvenței de bază ale zonei omenești. Iar eliberarea de cele două îți va aduce acea libertatea nemărginită”, o altfel de fericire. Buddha Sakyamuni nu vorbește de Dumnezeu, nu vorbește desăre entități, îngeri sau “dimensiuni”. El este foarte pragmatic: încearcă tu să ieși din dorință-durere și asta se va numi libertate, va fi un prim “dincolo”… Extrage-te tu din ele sau lasă-le să plece din tine, este exact același lucru, nu le mai ține atașate, nu mai fi tu atașat de ele. “Aceasta este singura Cale, nu există alta prin care să-ți poți deschide ochii. Urmeaz-o. Îndepărtează dorința. Urmeaz-o până la eliminarea durerii”…

….

“Fără să strângă și fără să adune nimic, hrană le este cunoașterea, ei trăiesc prin goliciune, ei au văzut cum să fie liberi”.  Arhații trăiesc, “plutesc” prin Univers “fără să strângă și fără să adune nimic”; tot ce aduni și ce strângi tu – vor fi doar sacii care te împiedică să zbori, să te înalți, să “părăsești lacul”.

Hrană le este cunoașterea”, din nou – ideea de hrană, Înțeleptul, Arhatul, ei se hrănesc cu Adevăr și cu Cunoaștere… Ei nu mai au nevoie de altceva, ei trăiesc din acest parcurs, cunoașterea lor este Cunoașterea Universului, iar asta îi susține, îi înalță, îi ajută să zboare…

“Ei trăiesc prin goliciune”, fără posesiuni, fără averi, fără atașamente… A fi una cu Universul – înseamnă ca tu să nu mai exiști, tu să fii gol, pentru ca Universul să poată trece prin tine. “Ei trăiesc prin goliciune” ne-mai-trăind ei, trăiește Universul prin acele forme goale… Goliciune…, golire de tot ce enumeram mai înainte, de strâns, de acaparat, goliciune de atașamente, goliciune de minte-ego, goliciune de trecut, goliciune de toate identificările, goliciune de eu… Doar în acel moment va putea Universul să locuiască acea formă, doar în acel moment devii invizibil, când tu devii una cu Universul…

“Precum lebedele, ei se înalță și părăsesc lacul, în aer se ridică și zboară pe un curs invizibil”. Ce înseamnă acest curs invizibil”? Faptul că oamenii obișnuiți nu-i pot vedea, nu-i pot înțelege, nici măcar bănui… Oamenii obișnuiți doresc să-i aducă pe Înțelepți în șabloanele lor (“de ce n-ai făcut așa, de ce n-ai spus așa?!”), pentru că, pur și simplu, tu nu le vezi cursul invizibil… Acest parcurs este invizibil pentru înțelegerea-vedera ta limitată, omenească, șablonizată, formatată într-un anume fel. Înțeleptul îți scapă…, nu-l poți “prinde” în filtrele tale, acela nu este parcursul obișnuit, cunoscut de oameni, de aici și opoziția, lupta, ne-înțelegerea și dorința de a-l aduce pe Înțelept în șabloanele tale și de a-l înregimenta acolo.

– Și iată-ne pe noi judecând câte un Înțelept, “de ce a zis cutare lucru, de ce a făcut sau n-a făcut cutare lucru”…, ori tu, de fapt, nici nu vezi parcursul aceluia, doar îți dai cu părerea, după mintea ta cea puțintică, proiectezi.

El este vizitiul, el și-a strunit caii, mândria și simțurile, până și zeii îl admiră. Maleabil ca pământul, limpede, clar și voios ca un lac, neclintit ca piatra de la ușă, el este liber de viață și de moarte, gândurile îi sunt oprite, cuvintele sale sunt nerostite, acțiunile îi sunt neînfăptuite, el își vede libertatea și este eliberat”.

“El este vizitiul, el și-a strunit caii”, adică mintea și ego-ul…, el este “Stăpânul” simțurilor sale, acestea nu îl mai conduc, el înțelege, se vede și se strunește. Dar și“maleabil ca pământul”, precum lutul care poate să ia orice formă în mâinile Universului… Existența decide ce formă să ia, ce gesturi să facă, ce cuvinte să rostească…

– Poate și din acest motiv Înțeleptul ne pare uneori nehotărât, “nu știi să-l apuci”, “nu poți să-l apuci” – pentru că nu îl înțelegi, pentru că el este maleabil ca pământul”, iar Universul va face din el exact ceea ce trebuie, de la un moment la altul, acum e bun, acum e rău, acum țipă, acum dansează, acum nu face nimic… Iar omul obișnuit nu poate înțelege asta, “îi scapă printre degete” o asemenea ființă liberă… Sau o etichetează repede ca fiind instabilă, sau aiurită, sau nestatornică. Dar nu este vorba despre asta…, ci despre libertate!

– Exact! Iată,“Limpede, clar și voios ca un lac, neclintit ca piatra de la ușă, el este liber de viață și de moarte, gândurile îi sunt oprite, cuvintele sale sunt nerostite, acțiunile îi sunt neînfăptuite”, iată o caracterizare minunată a Înțeleptului, a Arhatului… Din nou  claritate, libertate, dar și bucurie, dar și forță, stabilitate, în acest status…

Dar ce înseamnă, oare, “gândurile îi sunt oprite, cuvintele nerostite și acțiunile neînfăptuite”…?!

– Faptul că el nu produce nici o karmă?!

– Este mult mai profund de atât: el este Esența, el este Vacuitatea…, această Esență nici măcar n-a ajuns gând, nici măcar n-a ajuns cuvânt, nici măcar n-a ajuns acțiune… El conține totul, se poate manifesta în orice fel, pentru că El este Esența, Primordialitatea, care se poate manifesta ca gând, cuvânt, acțiune… Dar toate astea sunt conținute în el, ne-înfăptuite încă, în stare potențială… El este Primordialitatea, care încă nu se manifestă…

“El își vede libertatea și este eliberat”, el vede toate astea, el este conștient, lucid…, el este conștient de starea lui primordială și de Esența lui, fără, însă, a mai fi “cineva”… Acolo nu mai există un personaj care să se considere “eu”, a rămas doar Conștiința, conștiența Primordialității față de ea însăși… O Conștiență a Esenței…, sau Esența conștientă de Ea însăși. Asta înseamnă rigpa, așa numesc tibetanii forma ultimă a conștientizării.

427 pag, 46 lei

varianta electronică o puteți descărca de pe site-ul https://eLiLA.ro

Sursa: Editura