Povestea Noastră

CARTE CU IUBIRE ȘI DEVOTAMENT DE PESTE 31 DE ANI

 

La început au fost: Sabin bunul și buna Anița. Astazi suntem noi: Mirela mamul și Sabina lumina. Între noi a fost Sorin fără de care trecutul nu ar fi avut acest prezent iar prezentul s-ar fi dezis de trecut.

           Anița și Sabin, alături de copiii Sorin și Mirela. Fotografia aceasta și cele din această pagină provin din arhiva personală a familiei Opreanu. 

 

Mirela și Sorin, viitori librari. 

 

Însă timpul a trecut. 

“La Herculane, nu doar hotelurile, băile și restaurantele au fost închise. Odată cu ele, au dispărut și singurele spații unde se puteau întâmpla schimburi de cunoaștere. „Proiectele derulate de administraţia locală din Băile Herculane în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului  sunt tot mai aproape de concretizare. Printre acestea se numără şi reabilitarea Cinematografului Hercules, care se va transforma într-un centru multicultural modern,” scria în 2012 un ziar local. După 8 ani, cinemaul, oarecum renovat între timp, zace închis și plin de praf, înconjurat de hârtii igienice folosite. Odată cu vânzarea Vilei Sisi, unde venea în vacanță împărăteasa austriacă, casa de cultură a fost desființată, iar biblioteca publică, înghesuită în două cămăruțe - cărțile care n-au încăput au rămas până azi în saci. După vânzarea Cazinoului (primul cazino din Europa de Est), Muzeul de Istorie „Nicolae Cena” (primul muzeu din România deschis într-o stațiune balneo) a fost închis, iar colecția răvășită. Câteva exponate, printre care un altar votiv foarte valoros din anul 153 d.Hr., care atestă localitatea, au fost exilate la un centru de informare turistică. A existat, însă, un supraviețuitor.

Librăria „Sabin Opreanu” e deschisă, complet improbabil, 7 zile din 7, pe o străduță din centrul Băilor Herculane. Și citatele scrise de mână din vitrină, și bilețelele lipite la intrare, ori pe pereți, și muzica în surdină, dau de înțeles că aici, locuiește cineva. Iar de la Mirela Opreanu, pe care o găsesc printre rafturile și mesele copleșite de cărți, aflu că asta e a doua ei casă. „Librăria, în familia mea, e de peste 40 de ani. Tatăl meu a fost directorul librăriei înainte de ‘90. Eu lucrez în librărie de la vârsta de 9 ani,” spune Mirela, o femeie delicată, dar care ține în priză singurul loc din Herculane de unde-ți poți cumpăra o carte.

Imediat după revoluție, tatăl ei, căreia librăria îi poartă azi numele, a fost anunțat că Centrul de Librării Reșița se desființează. Cu mari sacrificii - printre care vinderea bibliotecii și a celor câtorva tablouri pe care le avea -, familia a reușit să cumpere librăria. N-a fost deloc ușor la început, povestește Mirela, fiindcă banii erau puțini, în primul an de libertate nu prea aveau ce pune pe rafturi, dar au rămas pe linia de plutire." Un ajutor considerabil a venit din partea  domnului Mircea Nedelciu, ce deținea Euromedia, noi devenind o ramura a acesteia: Eurosop."

Turiștii, care odată se înșirau la cozi lungi, să cumpere legenda lui Hercule și cine știe câte alte titluri, au început și ei să se rarefieze. Cu toate astea, și azi, când ajung la stațiune foarte puțini, tot ei sunt principalii cumpărători. „Eu vând carte două luni pe an, atunci când vin turiștii. Apoi, rămân cu vreo 3.000 de locuitori, care nu citesc și care vin să ia cel mai ieftin ghid de conversație român-german, ca să plece la muncă,” spune Mirela. Deși fratele ei a plecat acum câțiva ani în Irlanda, ea a știut că aici vrea să se întoarcă după ce a făcut filologie la Timișoara, apoi limbi clasice la București. Un reminder al acelei perioade e că în librăia ei găsești un volum de poezii ale lui Eminescu traduse în bengali de Amita Bhose, cea care în facultate i-a predat Mirelei sanscrită, la mare cinste fiind, de asemenea, cărțile domnului Petru Creția sau o fotografie a domnului profesor Fugariu Florea.

Librăria s-a mutat în locul de acum în urmă cu 7 ani, când a fost nevoită să plece din spațiul unde funcționase mai bine de 30 de ani, în apropierea Cazinoului. Noul proprietar al clădirii, povestește Mirela, i-a spus într-o zi să facă o librărie modernă. „Să dispară cartea. Evident că știam despre ce vorbea: librăriile tip mall, cu cafeluță, cu ceiuț ș.a.m.d. I-am spus că, dacă o să vreau să vând cafea, o să-mi fac o cafenea. Eu cartea nu pot s-o amestec cu altceva, indiferent de situație. Cum vezi, nu vând nici măcar jucării,” spune cu foarte mare convingere Mirela. Apoi, într-o iarnă, după ce la librărie a fost tăiat curentul, a strâns cărțile în frig și s-a mutat la casă nouă. De atunci, e a one-woman-bookshop: „Eu nu am bani de soft pe calculator și încă fac inventarul la raft, carte cu carte. Actele tot eu le fac. Comenzile tot eu le fac. Eu mă duc la poștă, după colete, eu mă duc la bancă, eu fac curat. Lucrurile s-au schimbat in 2020 și astăzi suntem two-women-bookshop, alăturându-mi-se Sabina lumina, fiica mea."

Muncesc de cele mai multe ori până la epuizare, dar încearcă să-și amintească cât mai des de ce. „Ce facem noi aici e, chiar dacă sună cum sună, rezistență prin cultură. Da, băi! Te pui împotriva unui sistem, faci ce crezi că trebuie să faci, și uite că se poate. Eu îți arăt ție, sistemule, că, dacă tu ești semi-analfabet, eu încă vând carte și aduc lumină în întunericul pe care tu încerci să-l arunci peste noi!” ”

Sursa: Matzal, Andra. A treisprezecea muncă a lui Hercules. 2018, https://www.scena9.ro/article/ruina-baile-culturale-herculane?fbclid=IwAR0WlbQHHmtzHWeqfS8qg4NrcjggKiTZGpkkPkVEawtZptZ82-6jBSsO2b0