Colecție: Noua Spiritualitate

DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN  (n. 6 noiembrie 1938, Mârghia, Argeș) a fost Șeful Catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central (1992-2005) și Șeful Catedrei de Neurologie și Neuropsihosomatică de la Universitatea „Titu Maiorescu” București (2005-2016) . Absolvent al Colegiului „IC Brătianu”, Pitești, și al Facultăților de Medicină Generală în cadrul Institutului Medico-Militar (1962). Specializare în Neurologie (1971) și Psihiatrie (1983). Competențe în Explorări neurofiziologice EEG, EMG, PE, Terapia durerii. Doctor în medicină (1962) și Doctor în științe medicale (1976).Participări la cursuri, documentări, congrese în Beijing, Roma, Berlin, Paris, Marsilia, Geneva, Istanbul, Viena, Minneapolis, Londra, Toronto, Sydney, Bangkok, Madrid, Lisabona, Florența, Moscova, Rhodos, Nisa, Geneva. Membru al Societății Române de Neurologie, al Societății Române de Psihiatrie,al Societății Române de Acupunctură, Membru al Ligii Române pentru Sănătate Mentală, Membru al Societăților Române de Neuropsihoendocrinologie, Membru al Societăților Medicale Scriitori și Publiciști din România, dar și al Academiei Americane de Neurologie, al Societăților Europene de Neurologie (ENS), al Federației Internaționale de Neurologie (IFNS), al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului, al Asociației Naționale și Internaționale pentru Studiul Durerii, Membru al Societăților Române și Internaționale de Inginerie Clinică și Medicină computerizată, membru al Ligii Internaționale împotriva Epilepsiei. Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură).Membru al Societății Române de Neuropsihoendocrinologie, Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, dar și al Academiei Americane de Neurologie, al Societăților Europene de Neurologie (ENS), al Federației Internaționale de Neurologie (IFNS), al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului , al Asociației Naționale și Internaționale pentru Studiul Durerii, Membru al Societăților Române și Internaționale de Inginerie Clinică și Medicină computerizată, Membru al Ligii Internaționale împotriva Epilepsiei. Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură).Membru al Societății Române de Neuropsihoendocrinologie, Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, dar și al Academiei Americane de Neurologie, al Societăților Europene de Neurologie (ENS), al Federației Internaționale de Neurologie (IFNS), al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului , al Asociației Naționale și Internaționale pentru Studiul Durerii, Membru al Societăților Române și Internaționale de Inginerie Clinică și Medicină computerizată, Membru al Ligii Internaționale împotriva Epilepsiei. Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură).al Federației Internaționale de Neurologie (IFNS), al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului, al Asociației Naționale și Internaționale pentru Studiul Durerii, Membru al Societăților Române și Internaționale de Inginerie Clinică și Medicină computerizată, Membru al Ligii Internaționale împotriva Epilepsiei. Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură). al Federației Internaționale de Neurologie (IFNS), al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului, al Asociației Naționale și Internaționale pentru Studiul Durerii, Membru al Societăților Române și Internaționale de Inginerie Clinică și Medicină computerizată, Membru al Ligii Internaționale împotriva Epilepsiei.Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură).

Este autorul unor importante  lucrări de specialitate , precum:  Electroencefalografie  - ghid, Ed. Militară, 1986; Atlas de electroencefalografie , Ed. Științifică, 1997; Actualități în epilepsie , Ed. Tehnică, 1998; Electroencefalografie , ed. a II - a, revizuită și adăugită, Ed. Andrei Șaguna, 1998; Urgențele neurologice în medicină generală , Ed. Tehnică, 2001; Urgențele neurologice în condiții războiului modern , Ed. Militară, 2003; Electroencefalografie , Ed. Universitară „Carol Davila”, 2006; Electromiografie, Ed. Universitară „Carol Davila”, 2006; Electroencefalografie clasică și modernă la adult și copil , Ed. Medicală, 2008; Neurologie clinică , Ed. Univ. „Titu Maiorescu”, București, 2008; Neurologie clinică și lucrări practice , Ed. Univ. „Titu Maiorescu”, 2012; Neuropsihosomatica. Note de curs , Editura Eikon, 2014 etc.

Este mai ales cunoscut pentru  lucrările cu conținut eseistic și filosofic:  Inteligența materiei , Ed. Militară, 1981 (ed. A II - a revizuită și adăugită, Ed. Teora, București, 1992, ediția a III - a revizuită și adăugită, Ed. Eikon, Cluj - Napoca, 2009); Somnul rațiunii , Ed. Sinopsis, 2001 (ediția a II-a și III - a, revizuită și adăugată, Ed. Eikon, Cluj - Napoca, 2014); Notes sur la métaphysique de Maurice Carême , 2003; Gândirea omului modern. Culmi și limite , Ed. Amaltea, București, 2006; În căutarea senzului pierdut  (vol. I și II), Ed. Eikon, Cluj - Napoca, 2008; Către noi înșine , vol.1-2, Ed. Eikon, Cluj - Napoca, 2010-2013; Mintea de dincolo. Sinteza și semnificația experiențelor morții clinice , Ed. Eikon, Cluj - Napoca, 2013 (ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015),  Creierul și Mintea Universului  (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019).

Este coordonatorul colecției  Noua Spiritualitate  din cadrul Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca.

Este posesorul unor brevete  de invenții:  Metodă și aparat pentru determinarea zonelor ce cuprind puncte folosite în acupunctură pentru marcarea lor optică, OSIM, 1975; Metodă și aparat destinat pentru analgezia prin acupunctură, OSIM, 1975; Metodă și instalație pentru bioalfapunctură, OSIM, 1975; Metodă și aparat electronic pentru captare, selectare și aplicație semnalelor bioelectrice, OSIM, 1977.

A participat la  studii clinice internaționale  ca investigator principal: Betarm - 02 - RO „Schering - AG” - Tratamentul cu Betaferon în Scleroza multiplă, 2000‑2007; SPIRID - „Merck”, Germania - Testarea unui nou medicament în dischineziile induse de L-Dopa la parkinsonieni, 2002‑2003; SPIRD - O - „Merck”, Germania - Testarea unui nou medicament în dischineziile induse de L - Dopa la parciniști, 2003‑2006; GlaxoSmithKline - 2004, studiu randomizat, dublu-orb, controlat Placebo, privind eficacitatea și siguranța unui nou medicament în scleroza multiplă; Programul AVONEX - Grecia, 2007; Programul Copaxone - Israel, 2007.

Autor a peste  300 de studii  comunicate la congrese și simpozioane naționale și internaționale (peste 100 de participări), incluse în volume colective ori publicate în reviste de specialitate.

Este  prezent în lucrări lexicografice  de prestigiu: Dinu, IM,  Figuri de dascăli argeșeni,  Ed. Paralela 45, Pitești, 2001, p. 107; Mihailide, M.,  Medici scriitori și publiciști români, Dicționar Bibliografic,  Ed. Viața Medicală Românească, București, 2003, p. 86; Stoica, M., Onofrei, M.,  Dicționar Bibliografic. Scriitori, publiciști, folcloriști ai Argeșului (de la Neagoe Basarab până azi),  Ed. Presa Argeș, Pitești, 2010, p. 65.

Premii și decorații:  1992 –Premiul Academiei Române „Vasile Conta”, pentru lucrarea  Inteligența materiei;  2000 - Ordinul Național „Steaua României” în gradul de Comandor; 2001 - Premiul literar „George Florin Cozma” pentru eseul „Somnul rațiunii”; 2003 - Premiul Belgiei pentru critică literară la opera lui Maurice Carême cu lucrarea intitulată „La métaphisique dans l'oeuvre de Maurice Carême”; 2004 - Premiul „Ștefan Odobleja” al revistei  Observatorul Militar ; 2004 - Ordinul „Meritul Sanitar” în gradul de Ofițer; 2006 - Diploma Salonului de Carte Universitară la Editurii Universitare „Carol Davila” pentru monografiile  Electroencefalografia  și  Electromiografia - Potențiale evocate ;2008 - Premiul de excelență pentru lucrarea  În căutarea sensului pierdut  acordat de Societatea Business Press; 2011 - Premiul „Constantin Noica” pentru lucrarea  Inteligența materiei , ediția a III - a, acordat de Academia Oamenilor de Știință; 2013 - Premiul „Cartea care dăinuie” pentru lucrarea  Inteligenței materiei , în cadrul Festivalului de Carte Transilvania, Cluj-Napoca; 2014 - Medalia de Excelență Goldability pentru promovarea științei spiritualității; Premiul de excelență în Medicina Militară pe anul 2015. (Text site oficial www.dulcan.ro ) 

Pagina de Facebook

Site Editura Scoala Ardeleana

15 produse
  • Arta meditatiei - Matthieu Ricard
    Preț obișnuit
    25,00 lei
    Preț la ofertă
    25,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Avataruri - Doina-Elisabeta Mihalcea
    Preț obișnuit
    35,00 lei
    Preț la ofertă
    35,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Cine-i pazeste pe paznici? Ganduri de zi si de noapte - Dorel Visan
    Preț obișnuit
    56,00 lei
    Preț la ofertă
    56,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Enigma lumilor paralele - Dan D. Farcas
    Preț obișnuit
    37,00 lei
    Preț la ofertă
    37,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Dieta Mintii - Adina Moldoveanu
    Preț obișnuit
    25,00 lei
    Preț la ofertă
    25,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Prietenia Polianei. Motivele de recunostinta ale unui psihoterapeut - Cristina Ferendino
    Preț obișnuit
    25,00 lei
    Preț la ofertă
    25,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Dumitru Constantin Dulcan - Somnul ratiunii
    Preț obișnuit
    33,00 lei
    Preț la ofertă
    33,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Tainele luminii - Dannion Brinkley, Kathryn Brinkley
    Preț obișnuit
    35,00 lei
    Preț la ofertă
    35,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Minuni traite - Corina Chiriac
    Preț obișnuit
    50,00 lei
    Preț la ofertă
    50,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • In cautarea sensului pierdut I+II - Dumitru Constantin Dulcan
    Preț obișnuit
    63,00 lei
    Preț la ofertă
    63,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Drumuri spirituale - Matthieu Ricard
    Preț obișnuit
    46,00 lei
    Preț la ofertă
    46,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Creierul si Mintea Universului - Dumitru Constantin Dulcan
    Preț obișnuit
    60,00 lei
    Preț la ofertă
    60,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Cele noua trepte Ed.2 - Daniel Meurois, Anne Givaudan
    Preț obișnuit
    40,00 lei
    Preț la ofertă
    40,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Mintea de dincolo Sinteza si semnificatia experientelor mortii clinice - DUMITRU CONSTANTIN DULCAN
    Preț obișnuit
    45,00 lei
    Preț la ofertă
    45,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat
  • Inteligenta materiei - DUMITRU CONSTANTIN DULCAN
    Preț obișnuit
    53,00 lei
    Preț la ofertă
    53,00 lei
    Preț obișnuit
    Preț unitar
    pe 
    Stoc epuizat